Pentru că ma simt oarecum vinovată faţă de dovlecei, care în alte veri erau piesa de rezistenţă în bucătăria mea, iar anul ăsta sunt complet abandonaţi. Iertare!

Pentru două persoane:
- o ceapă mică
- un dovlecel verde (zucchini)
- 4 ouă
- o linguriţă de frunze de cimbru proaspete sau uscate, tocate
- 50 g parmezan
- pătrunjel
- ulei de măsline, sare şi piper
Încingem două linguri de ulei de măsline într-o tigaie şi călim ceapa tocată mărunt, împreună cu frunzele de cimbru. După două minute aruncăm în tigaie şi dovlecelul tocat în cuburi mici de tot. Gătim dovleceii până îşi schimbă culoarea, la foc mic. În faza asta, deja miroasea atât de bine ce era în tigaie, că m-am gândit să mănânc totul aşa cum era. Dar am rezistat!
Separat, batem ouăle cu parmezan, pătrunjel, sare şi piper. Când legumele s-au răcit, le amestecăm cu ouăle. Turnăm într-o tavă rotundă sau o tigaie şi dăm la cuptor la 200 de grade pentru 20 de minute sau până se face.
Servim cu salată şi multă poftă.
Să vă fie de bine.